Următorul curs
Preț 515 € + TVA / pers.
Înscrie-te Public Speaking

Deși ne naștem întregi, capabili de simțire, emoție, apoi cogniție și comportamente, undeva pe drum învățăm inconștient să curatorizăm părți din noi pentru a obține siguranță și apartenență. Iar astfel,…

“Ia mâna de acolo!” “Nu mai alerga” “Nu e voie să te îmbraci cu fustă așa scurtă, ce fetiță ești tu?” “Nu, băiețeii nu se îmbracă în roz!” “Nu mai…

Suntem ființe în continuă dezvoltare, pe toată durata vieții noastre. Cât din această dezvoltare este reprezentată, însă, de învățare?Se termină învățarea la finalul studiilor sau ea continuă până la finalul…

Știm deja că experiențele din copilăria timpurie contează disproporționat de mult în viața noastră. Mulți dintre voi, cei care ascultați Mind Architect, treceți prin procese de cunoaștere de sine, dezvoltare…

În procesele noastre de dezvoltare personală, avem adesea obiective care presupun o mai bună comunicare cu cei din jur. Fie că vorbim despre comunicarea publică sau de cea interpersonală, fie…

Adesea ne umplem calendarele cu activități, fie în jurul responsabilităților pe care le avem sau al oamenilor pe care ne dorim să îi includem în viața noastre.Facem planuri, împărțim ziua…

Cu toții avem nevoi, fie că le putem identifica și suntem confortabili să le verbalizăm, fie că nu.Fie că vorbim despre nevoia de recunoaștere a competențelor, importanța recunoașterii credințelor, nevoia…

Deși suntem ființe profund vulnerabile și facem parte din specia cu cea mai intensă și lungă dependență de îngrijitori, primim adesea invitația să nu arătăm vulnerabilitate pentru că asta înseamnă…

Ai simțit vreodată ca vrei să comunici că ai nevoie de ceva, dar ți-a fost rușine să o verbalizezi? Ai auzit vreodată expresii precum “nu avem voie să ne comportăm…

Cum arată un lider bun? Este el întotdeauna constructiv și nu se confruntă cu situații în care propriile tipare defensive îi sunt piedică? Este un lider întotdeauna determinat și pregătit să…

Am învățat devreme că s-ar putea ca oamenii să nu mă iubească și chiar să nu mă accepte pentru cum sunt, însă cu siguranță nu mă pot ignora dacă sunt…

Ce fel de mesaj interiorizează despre sine un copil care este descris de cei din jur ca fiind nesociabil și coleric? Cum își poate gestiona acesta furia pe care o…

Trăim într-o lume în care opțiunile pe care le avem la dispoziție când vine vorba de ales direcții profesionale par infinite. Cu toate astea, ne aflăm adesea în situația în…

Corpul nostru ne spune când simte lucruri. Dacă ne tăiem cu un cuțit în bucătărie, vom sângera și, cel mai probabil, vom simți usturime. Dacă ne împiedicăm de piciorul patului,…

După șapte sezoane de podcast în care am învățat, am descoperit și explorat concepte teoretice și am încercat să înțelegem cum ne funcționează mintea, a venit rândul unui sezon de…