Online Academy

Brain Basics

Fundamente neuroștiințifice aplicate în viața de zi cu zi. Cu Paul Olteanu.

În ritmul tău curs preînregistrat, oricând și de oriunde
3 ore de training cu Paul Olteanu
Diplomă și credite ICF la final

Conceptul

Deși funcționăm pe pilot automat, avem impresia că ne putem controla emoțiile, senzațiile, gândurile și comportamentele

Luăm decizii fără să știm de ce, iar apoi petrecem zile, luni și chiar ani argumentând rațional de ce am luat o hotărâre profund emoțională.

Realitatea este că operăm cu un sistem nervos extrem de complex, pe care îl înțelegem foarte puțin.

Avem nevoie să devenim conștienți de ecosistemul din interiorul nostru și să fim atenți la ce ne comunică ca să începem să avem grijă de el. Atât de al nostru, cât și de al celor din jur.

Tematică

Ce parcurgi, capitol cu capitol

Șapte capitole, de la evoluția înțelegerii noastre despre creier la sistemele decizionale.

  1. Evoluția înțelegerii noastre despre creier și funcționarea lui
  2. Arhitectura Sistemului Nervos
  3. Funcțiile Sistemului Nervos – Senzație, Percepție, Gânduri, Emoții și Comportament
  4. Cele 4 nevoi / motivații biologice universale
  5. Arhitectura cerebrală și etapele de dezvoltare a funcțiilor cognitive
  6. Neurochimicalele stării de bine și ale supraviețuirii
  7. Sistemele decizionale și cum contribuie fiecare la viața de zi cu zi

Ce îți aduce

Ce beneficii îți aduce masterclass-ul

Evoluția neașteptată a neuroștiinței

Descoperi cum a evoluat neuroștiința și obții o perspectivă amplă asupra descoperirilor din neurologie și neuropsihologie.

De la stimuli la percepție

Afli modul în care creierul transformă informațiile senzoriale în percepții conștiente și apoi, comportamente.

Cele patru nevoi biologice

Descoperi cele 4 nevoi biologice fundamentale și înțelegi cum ne influențează comportamentul și funcționarea socială.

Arhitectura noastră cerebrală

Explorezi etapele dezvoltării funcțiilor cognitive – cum se transformă creierul și cum îți influențează abilitățile cognitive.

Neurochimia creierului

Faci cunoștință cu dopamina, serotonina, oxitocina, endorfinele, cortizolul și adrenalina ca parte importantă a neurochimiei.

Sistemele noastre decizionale

Explorezi sistemele decizionale din creier și cum contribuie fiecare dintre acestea la viața noastră de zi cu zi.

Cum apar gândurile și emoțiile

Explorezi tărâmul fascinant al gândurilor și emoțiilor, descoperind cum sunt generate și controlate de creierul nostru.

Diferențele dintre Sistemele 1 și 2

Înțelegi analogia Călărețului și Elefantului, precum și interacțiunea dintre conștient și inconștient, respectiv Sistemele 1 și 2.

Vreau cursul

Înainte să începi

Ascultă un episod relevant și vezi o mostră din curs

  1. Sezonul 1, Episodul 2 – Călărețul și elefantul din capul fiecăruia dintre noi

    Știai că absolut toate deciziile noastre sunt emoționale? Paul ne explică cum și de ce se întâmplă asta, în episodul de azi. În plus, vom afla care parte din creierul…

    S1E02 · 08 nov. 2019 · 22 min

Mostră din curs

Ce poți găsi în curs

Să recapitulăm

Învață în ritmul tău

Noi credem că învățarea are multe forme și te încurajăm să înveți în stilul și în ritmul tău. Iată ce am creat pentru tine în acest curs:

  • 3 ore de training preînregistrat cu Paul Olteanu
  • Suport video și rezumate vizuale pentru întreg cursul
  • Quiz-uri prin care testezi cât de multe ai înțeles din curs
  • 40% reducere la abonamentul Mind Architect Premium, cu acces la peste 150 de ore de conținut audio-video
  • 1 lună de acces gratuit în comunitatea restrânsă, unde poți pune întrebări direct echipei Mind Architect

La finalizarea cursului mai primești

  • Diplomă emisă de Mind Architect
  • Credite ICF pentru exersarea competențelor core

Învață în ritmul tău

Doar cursul sau pachetul complet

Noi credem că atât fundația, cât și aprofundarea sunt importante. De aceea, am creat pentru tine un bundle din care vei învăța atât cele mai importante concepte din neuroștiință, cât și felul în care reacționează creierul la situațiile stresante. Toate acestea aplicate în viața de zi cu zi.

BRAIN BASICS

Deși funcționăm pe pilot automat, avem impresia că ne putem controla emoțiile, senzațiile, gândurile și comportamentele.

Autorul cursului

Cine te învață

Paul Olteanu

Paul Olteanu

Trainer, Coach

Paul Olteanu activează ca Master Trainer și Executive Coach, specializat în comunicare, neuroștiință și procese de transformare.  În prezent dezvoltă și livrează programe de training și coaching bazate pe ultimele descoperiri din neuroștiință și psihologie, cu obiectivul de a genera transformări sustenabile la nivel individual sau organizațional. Începând cu 2023, Paul este în formare cu metoda Somatic Experiencing, o metodă concentrată pe lucrul cu corpul, dezvoltată de psihoterapeutul Peter Levine. În ultimii 13 ani, Paul a dezvoltat și livrat programe care cumulează peste 10.000 de ore de training, coaching și consultanță pe subiecte precum neuroștiința comunicării,…

Vezi profilul

Online Academy

Îți mai recomandăm

GRATUIT

DIGITAL WELLBEING

Cum îți găsești echilibrul între viața online și cea offline cu Paul Olteanu, Raluca Anton, Cosmina Matei și Luciana Baicea

Development

Calendar cursuri live Mind Architect

Dacă vrei să participi la un curs live sau tema care te interesează nu este încă disponibilă în Online Academy, înscrie-te la unul dintre cursurile și masterclass-urile susținute de trainerii Mind Architect.

Octombrie 2026 3 cursuri


Vreau cursul Vezi tematica

125 €