Știai că absolut toate deciziile noastre sunt emoționale? Paul Olteanu ne explică cum și de ce se întâmplă asta, în episodul de azi. În plus, vom afla care parte din creierul nostru călătorește în timp și care parte nu vorbește, pentru că pur și simplu nu știe să vorbească.
20 comentarii on Sezonul 1, Episodul 2 – Călărețul și elefantul din capul fiecăruia dintre noi
Comments are closed.
Apreciez la această sesiune audio că informațiile teoretice, sunt susținute de exemple concrete.
Întrebările sunt foarte clare și facilitează discuția pe soluții, nu doar pe informație.
Complimente pentru naturalețea discuției și limbajul ușor de înțeles.
Mulțumesc, Paul! Când „călărețul cade” din cauza sindromului de burn-out, cum ne putem recupera cât mai rapid astfel încât să repunem călărețul în șa?
Ce interesant! am rămas fascinat în special de ideea de la final , conform căreia în copilărie neocortexul nedezvoltat e vinovat, de trecerea mai lentă a timpului. de reflectat asupra celor spuse aici.
Extraordinar prezentat acest subiect.
Am primit raspuns la intrebarea suprema:”de ce trece timpul altfel fata de cum trecea in trecut?!”.
Multumesc.
Apreciez ca sunt multe exemple practice si e foarte aplicata discutia. Foarte util!
Foarte bine traduse procese complexe, in exemple digerabile. Am trăit pe propria piele efectele meditației și m-am bucurat că este sugerată ca mijloc de calmare a elefantului.
De mare ajutor in autoreflectie sa facem legatura intre actiunile noastre si cele doua personaje: elefant si calaret. Ajuta la constientizare si autoreglare.
Mi-a plăcut foarte mult episodul pentru că are referințe științifice, dar și exemple din viața reala. Este un fel de neuroștiința pentru toți și asta e bine pentru că poate ajunge la mulți oameni.
Felicitări pentru podcast.
Acum am înțeles foarte bine ce se întâmplă în capul meu. Înțeleg și comportamentul meu, dar și al celorlalți.
Prioritatea zero este să țin elefantul liniștit. Practic meditația pentru a redeveni constructiv.
Am inteles rolul calaretului si al elefantului, foarte utile informatiile. Vreau sa spun ca, uneori, este utila reactia primitiva ce apartine elefantului, deoarece ne da curaj sa spunem unele lucruri pe care le tinem in noi si nu le-am fi spus niciodata pentru a nu supara pe cineva *depinde de experienta personala.
Foarte interesanta comparatia si exemplificarea. Ne ajuta sa intelegem mult mai usor toate aceste sentimente si reactii in plus ne atrage atentia asupra faptului ca trebuie sa “antrenam” in mod constant calaretul. Complexitatea acestuia (calaretului) este incredibila.
Foarte relevant, mulțumim pentru tot podcastul pe care îl creați. Pe viitor, cred că o discuție interesantă ar fi cum să reușim să activăm și să implicăm într-o discuție “călărețul” unor oameni ce, din cauza contextului vieții lor, își folosesc preponderent “elefantul” (și aici nu vorbesc de ignoranță, mai degrabă de persoane din medii ce promovează nevoia de supraviețuire, neglijând relaționarea umană, empatia, dialogul și planificarea).
Multumesc pentru tehnica minunata de a ne putea elimina stresul atunci cand vorbim in public, de a ne putea linisti elefantul!
Este importanta relatia dintre oameni pentru a calma elefantul. Fara oamenii de langa noi cred ca am trai intr-un stres continuu.
Oare senzatia ca timpul trece mai repede pe masura ce inaintam in varsta nu e data si e experientele trecute pe care le acumulam ca punct de reper? Sau de gradul de noutate, de descoperire din viata noastra?
Mulțumesc! Am înțeles de ce există două direcții pe care le accesez – pe de o parte dorința de a experimenta noul și, pe cealaltă parte bariera pe care o pun de la nivelul elefantului. Preluarea controlului a aparținut de multe ori elefantului și de multe ori am renunțat la unele provocări.
Cât de interesantă este această funcționare a creierului, această echipă de creierașe care sunt responsabile de supraviețuirea noastră, de recunoașterea anotimpurilor, de trecerea timpului….La fel de importante și teroriile despre dezvoltarea lor și împărțirea sarcinilor.
Super podcast!! Mi-am luat multe idei numai bune de aplicat. Foarte util exemplul cu concentrarea atentiei pe respiratie intr-un moment stresant, provocator. De asemenea, o sa fiu mai constienta de situatia in care interlocutorul incepe sa isi piarda luciditatea, focusul pe pozitiv si o sa incerc, asa cum ne-ai sfatuit, sa mut focusul de pe task, de pe “adevarul meu” pe relatie.
Cum facem ca legatura dintre calaret si elefant sa se faca mai usor?
Cum abordăm lucrurile când, de pildă, în cazul unui grup (e.g. clasă copii, la școală) sesizăm despre elefanți sistematic puși la încercare, abuz, traumă?
Salut, Paul! Înțeleg din toate podcast-urile că trebuie să calmăm elefantul când apare o deturnare emoțională. Dacă nu avem posibilitatea să facem pauză (suntem la oră de exemplu) ce alte idei de a calma călărețul mai există?