Relația dintre copil și părinții acestuia este printre cele mai importante și marcante relații ale vieții lui. Pentru părinți, relația cu copiii este printre cele care produc cele mai multe transformări, dar și care aduc cele mai multe provocări. 

Cum se definește un părinte în relația cu copilul său? Cum e această definiție construită atunci când părintele are rol de tată? 

Cum ne impactează credințe precum “am pierdut deja primii ani din viața lui, e prea târziu să mai recuperez”, “eu trebuie să mă sacrific pentru familie” sau “dacă eu m-am descurcat singur când eram copil, poate și el să se descurce”? 

Ce ne poate motiva să începem să redefinim relația cu copiii noștri, chiar și la vârsta adultă? Cum ne descoperim filtrele cu care am operat până acum și care sunt instrumentele care să ne permită să le modificăm? 

În acest prim episod al mini-seriei lui, Dorin ne vorbește despre relația cu fiul său, Dan, despre cum a hotărât să înceapă un proces de recreare a relației dintre ei doi, dar și despre ce mecanisme defensive și credințe vechi care necesitau actualizări a descoperit în drumul său către schimbare.

Sezonul 9, Episodul 01 - Nu e niciodată prea târziu. Cum își poate redefini un tată relația cu copilul său. Studiu de caz Dorin Boabeș
Adaugă la favorite Vizualizează mai târziu Salvează

Sezonul 9, Episodul 01 - Nu e niciodată prea târziu. Cum își poate redefini un tată relația cu copilul său. Studiu de caz Dorin Boabeș

relatii
mecanisme defensive
familie
copii
parenting
parinti
credinte

Cum mă înregistrez și cum plătesc

Politica de confidențialitate

Politica de utilizare Cookies

Termeni și condiții

Disclaimer


Podcast Gratuit

BRAIN FOOD ©

BOOK ESPRESSO ©

COUCH TALKS ©

M.A. TALKS ©

M.A. LIVE ©

MIND SNACKS ©