Cunoaștere de sine

Neuroplasticitatea este capacitatea creierului nostru să se modifice pe parcursul vieții în funcție de experiențele pe care le trăim. În lumea care ne înconjoară învățarea nu este doar posibilă până la finalul vieții, ci și necesară. Trebuie ea, însă, să fie formalizată și ghidată de un sistem sau are fiecare dintre noi capacitatea să învețe autonom? Ți-ai creat vreodată un sistem propriu de a învăța informații sau abilități noi în care să simți că procesul este mai fluid și mai puțin mecanic? Câte lucruri noi ai învățat de când nu mai faci parte din învățământul formal? Vorbim astăzi despre cea mai importantă abilitate pentru viitor, învățarea autonomă, cât și structura și beneficiile ei cu Traian Brumă, cofondator al Universității Alternative și un om care a călătorit doi ani în jurul lumii pentru a înțelege cum funcționează învățarea autonomă și comunitățile auto-organizate.

Știm deja că experiențele din copilăria timpurie contează disproporționat de mult în viața noastră. Mulți dintre voi, cei care ascultați Mind Architect, treceți prin procese de cunoaștere de sine, dezvoltare personală și de rescriere a narativelor personale în viața adultă, iar acest lucru se întâmplă adesea fără susținerea sau implicarea părinților. Cum arată, însă, călătoriile de dezvoltare personală atunci când ele au loc, în paralel, pentru toți membrii familiei? Cum arată viața unui om care crește alături de părinți preocupați ei înșiși de propria vindecare?Astăzi intrăm în culisele familiei Boabeș, alături de vocile cu care v-ați obișnuit deja, a lui Dorin și a Danei, dar și de vocea fiului lor, Daniel.

Adesea ne umplem calendarele cu activități, fie în jurul responsabilităților pe care le avem sau al oamenilor pe care ne dorim să îi includem în viața noastre. Facem planuri, împărțim ziua în multiple intervale orare, ne străduim să prioritizăm și facem asta de cele mai multe ori în minte. Cu toate acestea, ne lovim de momente în care pare că tot nu apucăm să facem tot ce ne-am propus. Ne rămân lucruri nefinalizate, le mutăm de pe o zi pe alta, ajungem să le facem cu rezultate slabe și ne simțim și epuizați în proces. Între toate aceste activități planificate, cum arată, însă, timpul necesar pentru ce e cu adevărat important pentru noi? Există oare timp neplanificat necesar lucrurilor care nu sunt în controlul nostru? Cum arată, de fapt, time managementul atunci când avem o mulțime de variabile pe care nu le putem controla? În acest episod, Dana ne spune propria poveste despre relația cu planificarea timpului și ne împărtășește cum a început ea să caute punctul de echilibru în propria sa busolă interioară.

Cu toții avem nevoi, fie că le putem identifica și suntem confortabili să le verbalizăm, fie că nu.Fie că vorbim despre nevoia de recunoaștere a competențelor, importanța recunoașterii credințelor, nevoia de solitudine sau de nevoia să fim apreciați pentru cine suntem ca oameni, acestea toate sunt prezente în toți dintre noi în diferite doze. În acest episod, Dorin ne vorbește despre propriul parcurs în identificarea propriilor nevoi, iar Dana ne ajută să înțelegem cum se aliniază acestea cu nevoile ei pentru a crea atât o viață de cuplu mai armonioasă, dar și doi indivizi cu mai multă putere personală și resurse interne pentru viața din afara cuplului.

Deși suntem ființe profund vulnerabile și facem parte din specia cu cea mai intensă și lungă dependență de îngrijitori, primim adesea invitația să nu arătăm vulnerabilitate pentru că asta înseamnă slăbiciune. Suntem lăudați când suntem puternici, când strângem din dinți, încurajați să nu fim triști și uneori stigmatizați când ne arătăm în momente de neputință. În fapt, avem nevoie de cei din jur, dar percepem pericol în a solicita sau accepta ajutorul lor. Suntem mai buni împreună, dar alegem să ne consumăm toată energia făcând singuri pentru că am învățat că singur e mai bine și mai în siguranță. Trăim câteva zeci de ani, dar ajungem să ne încărcăm cu responsabilitate și efort ca și cum am fi nemuritori. În acest episod, Luciana ne împărtășește propria poveste despre relația sa cu vulnerabilitatea și cum a învățat să se încreadă în oameni și să accepte mâna întinsă a celor din jur în momente de dificultate și neputință fără să simtă că aceasta va fi urmată și de consecințe negative.

Ai simțit vreodată ca vrei să comunici că ai nevoie de ceva, dar ți-a fost rușine să o verbalizezi? Ai auzit vreodată expresii precum “nu avem voie să ne comportăm așa, că e rusine”? Ce se întâmplă cu mintea unui om atunci când învață că exprimarea sinelui vine la pachet cu respingere și dezaprobare din partea celor din jur? Și care este rolul rușinii în incapacitatea noastră în a simți și exprima ce avem nevoie în viața adultă? În acest episod, Dana se deschide și ne împărtășește experiența ei cu emoția rușinii și cum a învățat, în timp, să fie asertivă în exprimarea nevoilor, chiar și în ciuda acestei trăiri. 

Am învățat devreme că s-ar putea ca oamenii să nu mă iubească și chiar să nu mă accepte pentru cum sunt, însă cu siguranță nu mă pot ignora dacă sunt cel mai bun. Cât de mulți dintre voi au simțit sau gândit cel puțin o dată că valoarea personală sau iubirea pe care o primesc de la ceilalți este condiționată de cât de buni sau de competenți sunt? Ce se întâmplă în mintea unui om care a învățat să-și echivaleze valoarea personală cu cât de bine reușește să performeze și care sunt consecințele?În episodul de astăzi, Luciana ne vorbește despre propria sa relație cu această credință și ne împărtășește lucrurile care au făcut parte din procesul său de a descoperi ce înseamnă, de fapt, valoarea lui “a fi”.

Corpul nostru ne spune când simte lucruri. Dacă ne tăiem cu un cuțit în bucătărie, vom sângera și, cel mai probabil, vom simți usturime. Dacă ne împiedicăm de piciorul patului, ne va durea. Dacă facem sport, s-ar putea să simțim durere musculară, iar dacă stăm prea mult în fața ecranului într-o zi, e posibil să ne doară capul. Conform definiției lui Daniel Siegel, mintea este un proces emergent, întrupat și relațional. Cu alte cuvinte, se dezvoltă permanent, în relație cu alți oameni și se manifestă în corp. Tot mai mulți specialiști din domenii care vizează sănătatea psihică ne atrag atenția asupra faptului că mintea și corpul nu sunt două entități distincte și sunt profund dependente una de cealaltă, reprezentând un tot. Cu toate acestea, de cele mai multe ori la medic adresăm doar durerea fizică, în timp ce în restul timpului ne lăsăm corpurile să existe pe pilot automat. Cât suntem, de fapt, de conectați la corpurile noastre atunci când nu urlă de durere și cât ne pricepem în a folosi feedbackul și înțelepciunea lor în a lua decizii mai bune? În acest episod Luciana ne împărtășește propriile experiențe cu construirea unei relații cu corpul, greșelile pe care le-a făcut, dar și cum încearcă să le corecteze și să trăiască mai conștient și întrupat.