Au trecut mai bine de trei ani de când am lansat primul episod Mind Architect. Dupa 7 sezoane și 98 de episoade de podcast am simțit să reflectăm la toată informația pe care am împărtășit-o cu voi, dar și la cum se împletesc și cum se diferențiază cunoașterea și înțelepciunea.Cum se face că putem să citim o carte sau să vedem un film în momente diferite ale vieții și să înțelegem lucruri foarte diferite din ele? De ce ne e greu uneori să punem în practică lucruri pe care le cunoaștem și înțelegem bine și pe care ni le dorim? Care e diferența între a înțelege cum se simte tristețea, în contrast cu trăirea întrupată a unei pierderi importante?În episodul final al sezonului controverselor reflectăm la aceste întrebări împreună și explorăm atât în teorie, cât și în practica echipei Mind Architect cum se împletesc cunoașterea și înțelepciunea în parcursul fiecărora dintre noi către vieți mai conștiente și împlinite.
Copiii se dezvoltă spectaculos în primii ani de viață, iar creșterea lor e limitată doar de barierele pe care adulții le ridică în calea lor. Lumea din jurul nostru se schimbă cu o viteză amețitoare, iar adulții care nu își amintesc cum au crescut și se opresc din dezvoltare se descurcă din ce în ce mai greu. Am înregistrat un episod exact despre asta, despre cei care stau pe loc și cei care cresc în continuare. Pentru că în secolul 21 a avea o minte deschisă la creștere nu mai reprezintă doar un avantaj competitiv, ci ține de supraviețuire.SURSE:1. Mindset: The New Psychology of Success - Carol Dweck, 20062. The Power of Yet - Carol Dweck, 2014
În public speaking nu e bine să ai emoții. Audiența nu o să te respecte dacă arăți vulnerabilitate sau nu o să mai fie interesată de discurs dacă nu faci glume. Acestea sunt doar câteva dintre convingerile pe care le-am întâlnit pe parcursul anilor legate de vorbirea în public. Cât de utile sunt, de fapt, emoțiile în public speaking și cum le folosim constructiv? Ce e de făcut și ce nu e de făcut atunci când suntem în fața unui public, pentru a îi capta atenția și a livra un discurs memorabil? Explorăm toate aceste idei și demontăm mituri în episodul de astăzi, cu Ioana Jongsma, coach pentru speakerii TedX din mai multe țări și trainer de comunicare și abilități de prezentare.
Ce simți când te urci pe scenă și te pregătești să susții o prezentare în fața publicului? Ai avut vreodată emoții, ai simțit că îți transpiră palmele sau că îți tremură vocea? Ce gânduri ti-au trecut prin minte? Multor vorbitori li se întâmplă, ca, aflați în fața publicului, să se gândească inclusiv că ceea ce au de spus nu e destul de bun sau interesant pentru public. Că vor fi judecați sau combătuți. Am vorbit într-un Brain Food anterior cu Ioana Jongsma despre emoțiile în public speaking și am aflat că acestea sunt naturale și, mai mult, ne pot fi chiar utile în conexiunea cu oamenii din fața noastră. Astăzi încercăm să aflăm cât de importantă este încrederea în sine și să învățăm de la Ioana cum o exersăm pentru a ne prezenta mai încrezători cu fiecare nouă prezentare.
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce atunci când vorbești ai senzația că cei cu care discuți nu te ascultă sau nu te înțeleg, episodul acesta special din Mind Architect îți explică pe îndelete care e motivul. Și-ar putea să te surprindă să afli că modelul povestit de Paul, Process Communication Model (PCM), l-a ajutat pe Bill Clinton să câștige alegerile prezidențiale în SUA și a fost folosit ani de zile de NASA pentru a selecta astronauții pentru misiunile spațiale.
Cu siguranță toți suntem familiarizați cu pozițiile pro și contra în dezbatere. Toți am făcut măcar o dată în viață o listă de argumente pro și contra pentru a ne ajuta să luăm o decizie și probabil că am fost și în situația de a ne afla în tabăra pro sau contra a unui subiect de discuție controversat. Păstrăm banii la comun sau ne ținem veniturile și cheltuielile separate în relația de cuplu? Definim prin constituție familia ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie sau oferim libertatea fiecărei familii să își creeze propria definiție? Permitem avortul sau abordăm o atitudine anti-avort?Toate acestea sunt conversații dificile, controversate și care, de cele mai multe ori, sfârșesc în conflict. Astăzi învățăm de la Emi Beteringhe, Președinte al Asociației Române pentru Dezbateri și Oratorie, cum să folosim principii din debate în conversațiile din viața de zi cu zi, astfel încât să ne creștem șansele de a asculta și argumentele părții opuse nouă și de a purta conversații dificile într-o manieră mai empatică și mai constructivă. Dacă îți dorești să susții proiectul ARDOR și mișcarea de dezbatere în România, o poți face pe pagina ARDOR aici - https://bit.ly/3fppwiJ Iar dacă ai în viața ta copii care crezi că s-ar bucura sau ar beneficia de pe urma dezbaterilor, poți afla mai multe despre proiectul Debatex aici - https://bit.ly/3xSuE52
Cu siguranță toți suntem familiarizați cu pozițiile pro și contra în dezbatere. Toți am făcut măcar o dată în viață o listă de argumente pro și contra pentru a ne ajuta să luăm o decizie și probabil că am fost și în situația de a ne afla în tabăra pro sau contra a unui subiect important în viața de zi cu ziTe-ai întrebat vreodată cum se desfășoară o sesiune de dezbatere și ce reguli respectă cele două tabere pentru a putea rămâne constructivi și a asculta argumentele tuturor? Astăzi descoperim împreună cu Emi Beteringhe, Președinte al Asociației Române pentru Dezbateri și Oratorie, cum funcționează dezbaterea, dar și cum să folosim principii din debate în conversatiile din viața de zi cu zi, astfel încât să ne creștem șansele de a asculta și argumentele părții opuse nouă și de a purta conversații dificile într-o manieră mai empatică și mai constructivă.
După aproape 3 ani de Mind Architect, am ajuns la cel de-al șaptelea sezon de podcast. Îl începem prin a vă mulțumi vouă, tuturor celor care faceți parte din comunitatea Mind Architect și care ne alimentați cu energie pentru a continua ce ne-am propus. Avem multe vești și în acest sezon, inclusiv noutăți despre conversațiile din noul studio de înregistrări, așa că vă invităm să rămâneți cu noi pe durata acestui episod. Conversațiile dificile sau conflictele pot apărea chiar și în relații cu oamenii cei mai apropiați nouă, așa că vă pregătim un sezon despre controverse. Învățăm împreună cum le gestionăm mai bine și cum ne asigurăm că ne păstrăm sănătoase relațiile cu cei din jur.