Am învățat devreme că s-ar putea ca oamenii să nu mă iubească și chiar să nu mă accepte pentru cum sunt, însă cu siguranță nu mă pot ignora dacă sunt cel mai bun. Cât de mulți dintre voi au simțit sau gândit cel puțin o dată că valoarea personală sau iubirea pe care o primesc de la ceilalți este condiționată de cât de buni sau de competenți sunt? Ce se întâmplă în mintea unui om care a învățat să-și echivaleze valoarea personală cu cât de bine reușește să performeze și care sunt consecințele?În episodul de astăzi, Luciana ne vorbește despre propria sa relație cu această credință și ne împărtășește lucrurile care au făcut parte din procesul său de a descoperi ce înseamnă, de fapt, valoarea lui “a fi”.
Ce fel de mesaj interiorizează despre sine un copil care este descris de cei din jur ca fiind nesociabil și coleric? Cum își poate gestiona acesta furia pe care o simte față de toate experiențele pe care le percepe ca fiind nedrepte?Cum poate ajunge, în viața adultă, să trăiască explozii de furie chiar și pentru lucruri mici și, aparent, neimportante, și chiar și față de oameni pe care îi iubește? Cum poate toată această furie să ne aducă în punctul în care să spunem “am obosit”? În episodul de astăzi, Dana ne împărtășește propria sa experiență cu emoția furiei. Ne povestește despre cum și-a însușit această emoție ca fiind cea mai la îndemână, dar și despre cum a ajuns să ignore și reprime alte emoții în proces. Descoperim, alături de ea, și ce a făcut în procesul său de reîmprietenire cu toată paleta de emoții, dar și cum a reușit să transforme furia din agresivitate în asertivitate.
Trăim într-o lume în care opțiunile pe care le avem la dispoziție când vine vorba de ales direcții profesionale par infinite. Cu toate astea, ne aflăm adesea în situația în care ne simțim blocați la locuri de muncă nesatisfăcătoare și în care nu mai vedem niciun viitor pentru noi. Pentru Dorin, alegerile sau schimbările profesionale făcute de-a lungul timpului au reprezentat o parte integrată din procesul lui de dezvoltare personală. De la om de armată la specialist tehnic, la lider și, mai apoi, mentor, Dorin a trăit și parcurs o plajă largă de experiențe profesionale. Pe toate, însă, le-a făcut cu excelul în față, tot timpul conștient de următorul său pas și de importanța acestuia în dezvoltarea sa. Vorbim în acest episod despre cum s-a folosit Dorin de modelul TPVM (talente, pasiuni, valori și motivații) în deciziile sale de transformare sau schimbare profesională și descoperim tot efortul care a fost necesar pentru analiza minuțioasă a fiecăruia dintre elementele modelului.
Corpul nostru ne spune când simte lucruri. Dacă ne tăiem cu un cuțit în bucătărie, vom sângera și, cel mai probabil, vom simți usturime. Dacă ne împiedicăm de piciorul patului, ne va durea. Dacă facem sport, s-ar putea să simțim durere musculară, iar dacă stăm prea mult în fața ecranului într-o zi, e posibil să ne doară capul. Conform definiției lui Daniel Siegel, mintea este un proces emergent, întrupat și relațional. Cu alte cuvinte, se dezvoltă permanent, în relație cu alți oameni și se manifestă în corp. Tot mai mulți specialiști din domenii care vizează sănătatea psihică ne atrag atenția asupra faptului că mintea și corpul nu sunt două entități distincte și sunt profund dependente una de cealaltă, reprezentând un tot. Cu toate acestea, de cele mai multe ori la medic adresăm doar durerea fizică, în timp ce în restul timpului ne lăsăm corpurile să existe pe pilot automat. Cât suntem, de fapt, de conectați la corpurile noastre atunci când nu urlă de durere și cât ne pricepem în a folosi feedbackul și înțelepciunea lor în a lua decizii mai bune? În acest episod Luciana ne împărtășește propriile experiențe cu construirea unei relații cu corpul, greșelile pe care le-a făcut, dar și cum încearcă să le corecteze și să trăiască mai conștient și întrupat.
După șapte sezoane de podcast în care am învățat, am descoperit și explorat concepte teoretice și am încercat să înțelegem cum ne funcționează mintea, a venit rândul unui sezon de împărtășire a experiențelor personale. Îl numim pe sezonul studiilor de caz, dar este mai mult decât atât. Este un sezon despre vulnerabilitate. Un sezon al împărtășirii de trăiri și evenimente personale privite prin filtrele conceptelor dezvoltate în Mind Architect, atât cu lucruri pe care le-am reușit, dar și cu dificultăți pe care le-am întâmpinat.Un sezon în care sperăm să contribuim cu un strop de înțelepciune la valul de cunoaștere pe care l-am construit până acum.