Sezonul 2, Episodul 3 – Rutine folositoare și rutine dăunătoare: neuroștiinta obiceiurilor și cum le putem schimba

Pofta și impulsul Elefantului sunt deseori greu de stăpânit de către domnul Călăreț. Plăcinta cu carbohidrați, grăsimi și zahăr pe care o putem mânca la ceas de seară este mult mai atrăgătoare decât ideea că am putea avea pătrățele dacă am merge zilnic la sală și am mânca sănătos. În episodul de azi, discutăm despre...

Asculta episodul

Sezonul 2, Episodul 2 – Efecte ale pandemiei și recomandări practice pentru elevi, părinți și profesori

Pentru că pandemia ne-a trimis pe toți acasă, adaptarea la această nouă realitate nu e chiar ușoară. Două prietene ale podcastului ne ajută azi să înțelegem ce se întâmplă: elevii se întreabă cum arată și care e viitorul lor, părinții cum să se împartă între muncă și nevoia de a fi prezenți în același timp...

Asculta episodul

Sezonul 2, Episodul 1 – Neuroștiință aplicată pentru voi, cei din linia întâi

Nouă, celor care #stămacasă, ne e greu. Celor care sunt în linia întâi, din forțele de ordine sau din sistemul sanitar, le e însă infinit mai greu. Nesiguranța, incertitudinea, ambiguitatea și confuzia sunt sentimente cu care trebuie să se confrunte în timp ce au grijă de noi, și asta nu are cum să fie ușor....

Asculta episodul

Sezonul 2, Episodul 0 – Ce urmează în sezonul al doilea din Mind Architect

Episodul acesta e pentru voi, cei care vreți sa știți ce urmează în sezonul II. În plus, o să aflați care sunt episoadele preferate ale echipei Mind Architect din primul sezon , de ce e mama lui Paul foarte importantă pentru podcast, cum arată cifrele de audiență, care-s temele principale din sezonul al doilea și...

Asculta episodul

Între sezoane – Episod de Urgență – Elefantul și călărețul, în vremuri de criză

Atunci când lucrurile se complică și situația devine amenințătoare, elefantul din capul tău scutură jos călărețul și preia controlul cu un singur obiectiv: supraviețuirea. Discutăm în episodul acesta de urgență cum apare panica, ce poți face tu să rămâi cât de cât în control, de ce apar atâtea zvonuri și cine sunt cei care le...

Asculta episodul

Între sezoane – Episod Special 3 – Alexandra Irod: cu elefantul și călărețul la control

Deși trăim în cea mai prosperă, sănătoasă și longevivă perioadă din istoria omenirii,  avem cea mai mare rată de depresie, anxietate și de sinucidere în rândul minorilor.Așadar, cu toate că trăim probabil în cel mai frumos moment să fii in viață din istoria omenirii, e posibil ca felul în care gândim să ne poată face...

Asculta episodul

Dacă vrei să te anunțăm când publicăm următorul episod,
lasă-ne adresa ta de email aici

GAZDele tale

Deși nu pare mult de muncă la așa un podcast, iată că totuși e nevoie de 4 oameni care să-l pună cap la cap. Sigur, Paul e actorul principal, dar nu se putea fără ceilalți trei mușchetari.

Paul Olteanu

Pentru că mă tot întreb de ce fac oamenii ceea ce fac, m-am apucat de podacasting ca să vă întrebați și voi același lucru.

Anca Anghel

Nu-i ușor să editezi podcasturi, oamenii oftează și scot ă-uri mult prea des, dar mie mi se potrivește. Plus că mă interesează neuroștiința.

Dorin Boabeș

În poza asta port cravată, dar în realitate mie îmi place să fiu lejer. Sunt aici să-l încurajez pe Paul și să mai dau câte un exemplu din când în când.

Tudor Stoica

Rolul meu în acest podcast e decisiv: eu pun întrebarea de deschidere și spun mulțumesc la final. Nu știu cum s-ar descurca Paul fără mine.